10 librării·Recenzii reale zilnic

booklib
Nunta

Albert Camus

Nunta

4.7
(566 voturi)
Libris
29,95 RON
Cumpără pe Libris
LimbăRomânăFormatBroșatăISBN9786303444048

Despre carte

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1957

Născute din contemplarea singurătății și a revoltei în fața absurdului, din credința că fericirea poate fi până la urmă descoperită, nu doar căutată cu deznădejde, cele câteva proze reunite sub titlul Nunta sunt tot atâtea călătorii inițiatice. Ele se suprapun, în filigran, peste sursele bucuriei, soarele și marea și revolta neobosită de a elibera omul de constrângerile pe care și le-a impus și de barierele spiritului, care-l sufocă. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, veșnicul rival, care-și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Albert Camus nevoia de a căuta fericirea impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumându-și geneza și-și poate găsi sensul existenței numai revoltându-se. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii în spațiul istoric - Nuntă la Tipasa, Vântul din Djemila, Vara la Alger și Deșertul -, e un posibil punct de plecare al gândirii asupra lumii din romanele lui Camus.

Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin.

Citește mai mult

Detalii

Format
Broșată
Limbă
Română
ISBN
9786303444048
Autori
Albert Camus

Toate ofertele

Oferte (1)

Alte cărți de Albert Camus

Recomandate din Fictiune

Vezi toate →

Intrebari Frecvente

Unde găsesc Nunta la cel mai mic preț?
Cel mai mic preț este 29,95 RON la Libris. Comparăm 1 oferte de la magazine de încredere.
Cine este autorul cărții Nunta?
Autorul cărții este Albert Camus.