Fundatia culturala Ideea Europeana
Națiunea. Un fenomen Repudiat – Inevitabil – Demn de năzuit
Despre carte
Ne aflăm, în prezent, într-o fază de evoluţii istorice dramatice. Se doreşte unitatea Europei însă concomitent se întăreşte convingerea că acest obiectiv nu poate fi exclusiv o problemă de politică şi de economie, ci necesită şi un fundament spiritual şi cultural. Întrebarea este deci: cum ar putea deveni ea realitate, având în vedere diversitatea naţională a Europei.
Nu puţini refuză această diversitate şi consideră conştiinţa naţională depăşită și chiar responsabilă de catastrofele politice care s-au abătut asupra Europei. Înţeleasă corect, națiunea se dovedeşte însă a fi un fenomen antropologic, coloana portantă indispensabilă a procesului de naştere a statului modern şi implică necesitatea interacţiunii fecunde a tuturor naţiunilor, toleranţa reciprocă. Astfel, ceea ce în prezent este de multe ori repudiat se dovedeşte a fi inevitabil iar inevitabilul demn de năzuit.
Filosofia politică actuală ignoră cu desăvârşire toate aceste aspecte. Ce este, de fapt, o naţiune? Ce poate să mai însemne pentru individ?
Este ea doar o iluzie vagă sau este accesibilă unei analize ştiinţifice exacte? Ce rol poate juca ea într-o viitoare Europă unită? Kurt Hübner demonstrează că soluţionarea tuturor acestor probleme decisive în bătălia pentru naţiune şi Europa este posibilă numai dacă vom cerceta tradiţiile cultural-istorice şi filosofice ale Europei.
Pe această bază se ajunge la noi şi surprinzătoare constatări care pot încuraja o conştiinţă naţională lucidă şi pot servi la orientarea politicii practice în viitor
Citește mai mult

Detalii
- Format
- Broșată
- Limbă
- Română
- Gen
- Fictiune
- Autori
- Fundatia culturala Ideea Europeana
Toate ofertele
Oferte (1)
- BookZoneCumpără93,24 RON79,90 RON-14%