Moartea la purtator. Fragmentarium

Moartea la purtator vrea, din nou, sa fie cartea mea despre moarte. Se numeste astfel fiindca acest titlu acopera foarte bine pariul meu pe muritudine. Titlul vechilor mele carti despre moarte prelua o sintagma din laboratorul eminescian.

Geniul mortii fusese precedat de stiinta mortii. Stiinta inseamna deopotriva a sti, a fi in cunostinta de cauza, si a sti sa faci ceva, a stapani o arta. E dublul sens al mortii care poate fi invatata.

Moartea, desi insotitoare intravitala, poate fi descrisa doar prin aproximari pornind de la experientele la mana a doua din realitate si din fictiune. Cand descrierea ar putea fi acurata, in prelungul ceas al mortii proprii, tu nu mai esti acolo sa depui marturie. Crescand in tine din prima zi a vietii tale, ea ti-a luat locul, dar nu vorbeste, fara-raspunsul fiindu-i trasatura cumplit definitorie.

Fragmentul si divagarea sunt, din nou, instrumentele cele mai potrivite pentru gandul meu tatonand stari, cuvinte, spaime si presupuneri. - Irina Petras