Mandolina fara corzi

Rinocerii imprastiau cu pompa si curtoazie mitocaneasca lumea adunata pe hol. Pensionara aduna de la toata lumea farfurioarele in care servise dulceata de afine. Spil statea sprijinit de bratul canapelei cu piciorul intreg adus peste cel amputat.

Mana dreapta ii amortise si o tinea aruncata neglijent pe una din pernele babei. Isi adusese stanga peste gaura si isi masa rana atunci cand suferinta devenea insuportabila. Isi incorda muschii gatului ca sa nu urle atunci cand isi simtea viscerele in flacari si isi incovoia capul deasupra ranii intr-o contractie grotesca.

Colturile gurii erau trase in jos de la suferinta, ochii se indesau in fundul orbitelor si narile adulmecau muribunde aerul statut din casa babei. Spil avea poza Olympiei lui Manet, dar asta nu conta intr-o lume intoarsa pe dos, insangerata, corupta, decazuta, grosolana, cu sange improscat pe draperiile verzi ale camerei, canapea veche imbibata de pisat de pisica si sange de om, unde un schiop muribund, torturat de suferinta, implora pentru propria disparitie, in timp ce o baba decapitata se uita sticlos la el.