Discul Lui Archaeus. Eseuri De Praxiologie II

Cand rasfoiesti in graba cartea sau arunci o privire la cuprins, cea dintai impresie este ca ai in fata o diversitate susceptibila de incoerenta si disonanta. Eseurile sunt legate insa intr-o unitate de doua idei: • exista o asemanare rafinata si profunda intre om si celelalte vietuitoare de pe pamant, intre natura si cultura, • exista o latura de irational in ambele sfere de existenta, in prima sub forma hazardului, in a doua sub aceea a unor trasaturi si tentatii ce genereaza un rau sistematic, ca sa nu spun natural, in cultura si civilizatie.

Cea dintai transpare mai vioi in eseurile despre discul arheic, jignire, lex sursum si starile fundamentale, iar a doua in cele despre imposibil, lipsa de masura, omul complet si balanta dintre actiunile vizand stele si zei, pe de o parte, si cele cu adresa la oameni si problemele lor nerezolvate, pe de alta.

Unitatea e data si de alt aspect. Ambele directii de cercetare sunt conduse de o inclinatie estetica. La cea dintai poate fi depistata o poetica a transcendentei sau, daca vreti, a metafizicii, in care teme abstracte (principii, arhei, polaritate etc.) si probleme omenesti (jignire, inaltare, fascinatie, iluminare etc.) sunt transpuse din plan filosofic sau psihologic intr-unul simbolic, figurat si artistic. In cea de a doua, unele din marile inclinatii omenesti (lipsa de masura, tentatia completitudinii, efortul minim, irationalitatea unor actiuni etc.), in care efectele pozitive si cele negative se imbina in proportii variabile, in functie de mentalitati, epoci si oameni, sunt tratate sub sugestia atenuarii, diminuarii sau eliminarii lor, ceea ce vizeaza linistea, pacea si armonia. - Gheorghe Novac