10 librării·Recenzii reale zilnic

booklib
Comoara duhovniceasca, din lume adunata - Sfantul Ierarh Tihon din Zadonsk

Sfantul Tihon Din Zadonsk

Comoara duhovniceasca, din lume adunata - Sfantul Ierarh Tihon din Zadonsk

4.5
(56 voturi)
Libris
50,00 RON
Cumpără pe Libris
LimbăRomânăFormatBroșatăISBNSli1165371

Despre carte

Așa cum negustorul adună felurite mărfuri din diferite țări și le aduce și le păstrează la el acasă, tot așa și creștinul poate să adune din această lume gânduri folositoare sufletului, să le pună în inima lui și, prin acestea, să își zidească sufletul. Creștine, de ne vom îndrepta cu toată inima către Dumnezeu, El ne va lumina cu a Lui lumină și ne va încălzi cu a Lui dragoste. Nu Îl poate vedea pe Dumnezeul cel veșnic sufletul bolnav de viclenie, de mândrie, de îngâmfare, de iubire de sine, de iubirea acestei lumi.

Numai ochii simpli și sănătoși ai sufletului Îl pot vedea pe Dumnezeu. Dar și această vedere tot de la Dumnezeu este, căci, fără ajutorul Lui, sufletul nu are putința să-L cunoască și să-L vadă. El însă Se descoperă pruncilor simpli și lipsiți de răutate.

Căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. - Matei 11:25

Citește mai mult

Detalii

Format
Broșată
Limbă
Română
Autori
Sfantul Tihon Din Zadonsk

Toate ofertele

Oferte (1)

Alte cărți de Sfantul Tihon Din Zadonsk

Recomandate din Religie & Spiritualitate

Vezi toate →

Intrebari Frecvente

Unde găsesc Comoara duhovniceasca, din lume adunata - Sfantul Ierarh Tihon din Zadonsk la cel mai mic preț?
Cel mai mic preț este 50,00 RON la Libris. Comparăm 1 oferte de la magazine de încredere.
Cine este autorul cărții Comoara duhovniceasca, din lume adunata - Sfantul Ierarh Tihon din Zadonsk?
Autorul cărții este Sfantul Tihon Din Zadonsk.