Am ucis pe Dumnezeu

Roman al constiintei, in buna traditie dostoievskiana, Am ucis pe Dumnezeu trateaza drama metafizica a unui pictor bucurestean, framantat de problema existentei lui Dumnezeu. Adrian Vornicu, fiu de preot si fost seminarist, pune la indoiala existenta lui Dumnezeu. Pictor fiind, se considera un demiurg, ridicandu-si creatia artistica la nivelul celei divine.

Intra in scena Demian, un alter-ego demonic, menit sa-i atate necredinta. Pictorul cauta raspunsuri la dilemele sale mistice, stand de vorba cu detinutii din inchisoarea Doftana. Episoadele succesive de iluminare par rataciri ale unei minti pe cale de a innebuni.

Intamplarile se succed halucinant, intr-o (supra)realitate grotesc-absurda. Adrian este tot mai aproape de gestul final de eliberare a constiintei, intocmai ca in Crima si pedeapsa. Carol Ardeleanu s-a nascut pe 16 martie 1883, la Bucuresti.

In tinerete, a trait printre muncitorii mahalalei bucurestene, fapt ce si-a pus amprenta asupra formarii si, ulterior, a creatiei sale. Pana in 1913, a avut o activitate publicistica intensa in revista Luceafarul. A publicat poezie si proza scurta in periodicele literare ale vremii.

Primul sau roman, Diplomatul, tabacarii si actrita (1926), inspirat din viata periferiei bucurestene, este considerat un act de curaj scriitoricesc al momentului. Au urmat Am ucis pe Dumnezeu (1929), Casa cu fete (1931), Viermii pamantului (1933), Pescarii (1934) si altele. Carol Ardeleanu este poate singurul realist al perioadei interbelice care si-a indreptat atentia asupra categoriilor sociale dezavantajate: muncitori zilieri, prostituate, vagabonzi.

In 1933, a fost distins cu Premiul Societatii Scriitorilor Romani. A murit la 23 noiembrie 1949, la Bucuresti