Acasa e acolo unde pot iubi

În ultimii ani prietena mea nu era de acord cu mine în multe privințe. Poate că încă avea iluzia că istoria universală este progresul în conștiința libertății (de la Hegel citire). Poate că o astfel de vedere asupra lumii este proprie tuturor căuzașilor care nu au fost călcați de tren.

Încă. E clar, trecerea în alt stadiu al vieții pe pământ, îmbătrânirea, în cazul meu, te face să vezi lumea cu limitele și determinismele ei. Ești mai puțin intransigent în privința cauzelor tale, odată ce vezi bine că ele pot să fie ucise, uneori in nuce.

Apreciezi arta compromisului pentru conviețuire. Politic o faci pentru pluralism, căci fără el te paște doar deșertul dictaturii. Sau, pur și simplu, în cazul meu bătrânețea, în sens ecumenic, s-a instaurat foarte devreme.

Am ocolit oamenii care gândeau radical diferit doar când deveneau insultători și agresivi. Abia atunci credeam că nu mai am ce face. Ce să mai vorbim de violență, inclusiv de cea politică?

Violența este un stadiu turbat al mâniei și indignării. - Mihaela Miroiu O carte răscolitoare și necesară, care se mișcă între jurnal intim și reflecții aproape taumaturgice „despre experiența trăită a îmbătrânirii” și, în definitiv, asupra condiției umane. Mihaela Miroiu reușește să recupereze teme absente, pe care literatura, chiar și cea memorialistică, tinde să le trimită mai degrabă în teritorii necunoscute și înspăimântătoare, cartografiate drept „hic sunt leones” („aici sunt lei”). Nu îmi amintesc să fi citit un text similar, atât de dens, de încăpător, metafizic și, în același timp, atât de plin de speranță, de tandru și de mundan, care impresionează și prin polifonia de voci absente.

Este, în mod fundamental, o carte despre iubirea pentru celălalt. - Roxana Dumitrache Memoriile Mihaelei Miroiu sunt summum-ul scrisului ei de până acum. Toate temele ei academice devin aici înțelepciune umană caldă. Trecut uman edificat asupra umanului - îmbrățișând orice viitoruri umane.

Dar ele nu compun doar o carte înțeleaptă - ci și una curajoasă. Nici nu știi ce să admiri mai mult: curajul cu care scrie despre îmbătrânire; despre boală; despre răutatea bolii de a lovi exact atunci când e așteptată noua viață senină; despre răutatea umană care vrea să distrugă ce e diferit; despre prietenia intra- și inter-specii; despre cei iubiți dinăuntrul familiei; despre cei iubiți din afara familiei; despre natura din miezul erei digitale. O carte necesară.

Și folositoare. Și adevărată. Și hrănitoare - pentru orice viitor care mai crede în uman. - Radu Vancu